Arhitectura Colegiului Național “Silvania”

         

            Corpul A: a fost construit în anii 1902-1903. Proiectantul clădirii a fost arhitectul Baumgarten Sándor (1864.-1928) El a proiectat peste trei sute de clădiri şcolare şi alte clădiri, sedii de instituţii. Construcţia a fost executată de către Rimanóczy Kálmán şi Rendes Vilmos constructori întreprinzători  din Oradea, la preţul de 151,434 coroane 88 filleri. Execuţia a durat doar 16 luni. În  ce priveşte valoarea sumelor vehiculate, la sfîrşitul secolului al XIX-lea, când a fost introdus noul sistem monetar, valoarea coroanei a fost fixată la cea a aurului, un kilogram de aur fiind echivalent cu 3280 de coroane (în anul 1892). Deci suma de peste 150. 000 de coroane era echivalentul a 46 de kg de aur, valoare semnificativă la vremea respectivă, dar şi în ziua de azi!

            Corpul B:  a fost construit între anii 1858-1861 şi extins apoi în mai multe faze. Servea ca internat, apoi a fost extins cu sala festivă şi în continuare partea de dincolo de „tunelul” două locuinţe de serviciu: aripa nordică unde acum funcţionează Biblioteca şi mai multe laboratoare de informatică. Sala festivă asigura spaţiul pentru festivităţi de deschiderea şi de încheierea anului şcolar, precum şi pentru diferite manifestări culturale, religioase şi şi publice.

Această extindere s-a făcut în două faze: Clădirea fostului internat a fost extinsă şi modernizată tot prin 1902-1903 şi proiectul din anuarul colegiului din 1904 putem vedea, că era cu două nivele: parter şi etaj şi avea mai puţine încăperi. Lipsea de pe proiect şi holul din corpul B care s-a construit când a fost prelungită clădirea spre vest şi dusă până la sala de sport. În anii de dinaintea Primului Război Mondial a fost prelungită şi spre nord, unde s-a adăugat sala festivă şi corpul cu biblioteca actuală.

După 1969 internatul a fost desfiinţat şi dormitoarele transformate în săli de clase, iar de la începutul anilor 90, în acest corp de clădire au fost înfiinţate în total 7 laboratoare de informatică.

            Corpul C:      a fost construit în ultimii ani ai secolului al XIX-lea a foşt şcoală de stat, o şcoală generală, care a fost unificat cu liceul nostru în deceniul VII. al secolului trecut. Este a construcţie cu două nivele în formă de „L” şi are în subsol un beci. Clădirea a fost renovată în întregime în 2006-2007, iar pivniţa modernizată a fost transformată în club pentru elevi.

Elemente de arhitectură generală, stilul construcţiilor şi decoraţiilor interioare şi exterioare

 Construite practic în decurs de o jumătate de secol, cele trei clădiri istorice care sunt şi monumente de arhitectură nu prezintă un stil unitar: corpul B şi corpul C se încadrează undeva între stilul clasicist sau mai degrabă neoclasic. Această arhitectura este solemnă, dar în acelaşi timp mult mai simplă şi mai funcţională+raţională, decât barocul: Astfel toate elementele corpului clădirilor care ies oarecum în relief – rezalitele (cum se numesc în arhitectura barocului) – dispar, iar fațadele devin impresionante prin unitatea lor și prin faptul că toate elementele ce le compun vor fi absolut în linie.

Arhitectura în clasicism poate fi caracterizată prin următoarele elemente generale:

-îmbogațirea plasticii arhitecturale prin utilizarea unor materiale noi de construcție la realizarea ornamentelor și a structurilor (oțelul și fonta);

-punerea în evidență a structurii clădirilor prin ritm și culoare, prin utilizarea volumelor simple și clare;

-utilizarea unor reguli de compoziție bazate pe ordine, pe echilibru și pe disciplinarea imaginației;

-dezvoltarea decorației interioare a clădirilor, pornind de la elemente din arhitectura antică, până la crearea unor stiluri de decorație generând solemnitate, delicatețe sau fastuozitate;

- preluarea unor elemente arhitecturale din perioada antică; Este prezentă tendința către orizontalism, clădirea clasică poate fi din căramizi și numai pilaștri cu colțuri de piatră cu un sistem sobru, îmbogățindu-se numai cu căteva elemente de ornamentație.

Corpurile B şi C au fost renovate de mai multe ori, dar ca structură şi în unele elemente ale decoraţiunilor exterioare mai ales se recunosc unele semnalmentele clasicismului/neoclasicismului (Considerăm mai corect ar fi să vorbim de neoclasicism, deoarece perioada clasicistă practic se încheie pe la 1850 şi aceste clădiri au fost construite după această dată)

Multe din elementele mai sus menţionate se regăsec în structura, decoraţiile interioare şi exterioare, precum şi în ce priveşte materialul de construcţie. S-a folosit în primul rând cărămidă şi lemn, dar în structurile de rezistenţă au fost utilizate şi grinzi de oţel să dea rezistenţă constucţiilor şcolare la sfârşitul secolului al XIX-lea…

În ceea ce priveşte corpul A, clădirea dinspre stradă cu trei nivele de suparafaţă şi un nivel subteran, situaţia este mai clară: a fost construit în stilul secesionist, la modă la sfârşitul secolului al XIX-lea şi la începutul secolului al XX-lea.

Proiectantul clădirii (cum s-a mai spus) a fost arhitectul Baumgarten Sándor, iar decoraţiunile exterioare în stil secesionist au fost concepute de către un alt arhitect Lechner Ödön (1845-1914). Secesionismul este de fapt o variantă germană a curentului “Art Nouveau” apărut în Europa la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX, s-a aplicat în cercurile artistice tuturor eforturilor de desprindere (în latină: secessio = separare, scindare) din vechile tipare, căutându-se căi de combatere a sărăcirii şi uniformizării comportate de standardele producţiei industriale. Secesiunea debutează în Germania în 1892, deschizând seria dizidenţilor faţă de arta academistă promovată de “Asociaţia artistică din München”. Mişcare artisitică s-a reunit în jurul revistei “Die Jugend” (“Tineretul”), de unde numele de “Jugendstil“, răspândit în ţările de limbă germană. Arta franceză curentul era numit artă nouă (Art Nouveau), până la puternica afirmare a stilului expresionist în preajma primului război mondial.

Clădirea construită la începutul secolului XX. era o mândrie pentru cei din Zalău şi din Sălaj cu faţadă splendidă, având aplicaţii cu motive florale (floarea soarelui) şi vegatale, simboluri creştine şi protestante (cocoşul – animalul Sfântului Petru) etc. Cocoşul, în simbolistica creştină înseamnă: fidelitatea, vigilenţa şi apelul la pietate.  Aceste ormamentele exterioare – bazoreliefuri colorate – ale clădirii principale, vizibile dinspre stradă (corpul A) au fost distruse: în vara anului 1966 sau 1967, când aceste decoraţii exterioare au fost date jos pe motiv de „zugrăveală”. Acele reliefuri, care au suportat două războaie mondiale, nu au putut rezista gustului uniformizant, omogenizator al dictaturii comuniste. Tot atunci au fost distruse şi şabloanele (formele) în care respectivele decoraţiuni au fost turnate. Unele rămăşiţe din aceste decoraţii au fost salvate de un angajat al Muzeului şi au fost restaurate după 1990: Este vorbă de floarea soarelui din ceramică şi pictată în culoarea galbenă, cu diametrul de 60 de cm, iar cocoşul tot pictat şi din acelaşi material avea dimensiunea de 60×90 cm.

Recent în 2006-2007 a fost renovat corpul C, iar în 2008 au fost schimbate geamurile şi la corpul B. Tot atunci a fost renovată şi sala de sport, care a fost construită în 1941-1942 şi modernizată de atunci de câteva ori.

prof. László László

Colegiul Naţional "Silvania" Zalău

How To Get Rid Of Dandruff Fast
Stretch Marks Removal
Best Eye Cream